COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT

            Sindicatul Învăţământului Preuniversitar „Prof. I. Neacşu” Buzău a invitat pentru astăzi 25.04.2014 toţi parlamentarii arcului guvernamental din colegiile buzoiene, la o dezbatere deschisă în vederea convingerii acestora să susţină în Parlament o iniţiativă legislativă prin care să fie rezolvate revendicările stabilite de sindicaliştii din F.S.L.I. Până ieri la orele 13.00, nici un parlamentar nu a confirmat participarea şi, din acest motiv, am reprogramat întâlnirea pentru data de 29.04.2014, orele 15.00,  la sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Buzău. Aşteptăm confirmarea până luni 28.04.2014, orele 13.00 .

         Menţionăm că, necondiţionat,  ne-a fost pusă la dispoziţie sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Buzău, prin bunăvoinţa domnului Preşedinte, Marian – Cristinel Bîgiu. De asemenea apreciem şi atitudinea domnului Preşedinte al P.S.D. Buzău, Constantin Boşcodeală, precum şi a doamnei Prefect, Maria Buleandră, care şi-au exprimat totala dispoziţie de a participa la aceste dezbateri.

         Alăturat vă ataşăm revendicările şi modelul de adresă înaintat parlamentarilor şi invitaţilor. Descarcă

         Dezbaterile vor avea un caracter deschis.

 

 

Biroul Operativ al S.Î.P. „Prof. I. Neacşu „ Buzău

Preşedinte,

Prof.  ION DOBRE